
Prăjitură cu afine și iaurt cu strat sfărâmicios crocant
Prăjitura cu afine și iaurt cu strat sfărâmicios crocant și făină din grâu integral reprezintă un mic dejun delicios. Miezul suculent se îmbină perfect cu irezistibilul strat sfărâmicios crocant. Această prăjitură cu afine sănătoasă arată aproape ca faimoasa prăjitură mușuroi de furnici - un streusel crocant pe o excelentă bază de iaurt și afine. O rețetă relativ simplă care poate fi pregătită de oricine. Dacă îți plac prăjiturile cu iaurt, o vei adora și pe aceasta.
Dacă preferi făina de ovăz, poți înlocui făina de grâu integral cu făină de ovăz. În acest mod, prăjitura nu va conține gluten, dacă dorești o variantă fără gluten. În plus, dacă dorești să reduci cantitatea de zahăr din prăjitură, înlocuiește jumătate din cantitatea de îndulcitor din rețetă cu stevia, iar prăjitura va avea același gust minunat. Te poți juca cu ingredientele în funcție de preferințe - de exemplu, poți adăuga în cremă fulgi de ciocolată neagră sau alte fructe. Trebuie să încerci și tu această prăjitură sănătoasă cu afine și iaurt, este pur și simplu perfectă.
1 cană este echivalentă cu 250 ml în toate rețetele.
Ingrediente
- 300 g iaurt grecesc simplu
- 6 linguri smântână
- 300 g afine
- 1/2 cană miere/sirop de arțar/zahăr din trestie (v-o recomand pe aceasta)
- 2 linguri făină din grâu integral (v-o recomand pe aceasta)
- 1 ou
- 1 păstaie de vanilie (sau 1 lingură de extract de vanilie)
- pentru stratul sfărâmicios:
- 1/2 cană făină din grâu integral (v-o recomand pe aceasta)
- 1/4 cană zahăr din trestie/xilitol (vi-l recomand pe acesta)
- 4 linguri unt sau ulei de cocos (vi-l recomand pe acesta)
Instrucțiuni
- Într-un castron, amestecă iaurtul, smântâna, oul și îndulcitorul preferat.
- Adaugă în amestecul de iaurt semințele din păstaia de vanilie (sau extractul de vanilie), 2 linguri de făină din grâu integral sau făină de ovăz și afinele.
- Toarnă compoziția într-o tavă de copt tapetată cu hârtie pentru copt (formă pentru tort sau formă pătrată).
- Alege mărimea tăvii în funcție de cât de înaltă dorești să iasă prăjitura (eu am utilizat o tavă cu diametrul de 15 cm).
- În continuare, pregătește stratul sfărâmicios amestecând făina din grâu integral (sau de ovăz) cu untul (sau uleiul de măsline) și zahărul din trestie.
- Nu adăuga îndulcitor lichid în stratul sfărâmicios, deparece acesta nu va mai fi la fel de crocant.
- Când stratul sfărâmicios e gata, presară-l peste aluatul cu iaurt.
- Coace prăjitura timp de 35-40 minute la 170 °C, până când partea cu iaurt se solidifică și stratul sfărâmicios se rumenește.
- Prăjitura are un gust minunat atât rece, cât și caldă. După ce e dată la frigider, prăjitura se întărește puțin.
Timp de pregătire | 50 minute | |
Cantitate rezultată | 6 felii |
Informații nutriționale/ 1 felie | ||
Calorii | 303 Kcal | |
Carbohidrați | 47 g | |
Fibre | 3 g | |
Proteine | 9 g | |
Grăsimi | 11 g |