
Chiftele sănătoase cu morcov la cuptor
Niciodată nu a fost mai rapid, mai sănătos și mai ușor să prepari masa de prânz de duminică. Înlocuiește șnițelul dat prin pesmet și prăjit în grăsime cu aceste chiftele sănătoase cu morcov la cuptor și îți garantez că niciunul dintre musafirii tăi nu va avea de ce să se plângă, ceea ce e valabil și pentru stomacul tău.
Pentru a prepara aceste chiftele delicioase nu ai nevoie decât de câteva ingrediente pe care le ai deja în bucătărie. Morcovul și ceapa vor îmbogăți chiftelele cu vitamine, magneziu, fier și calciu, lucru pentru care organismul tău îți va mulțumi. Usturoiul sporește efectele antibacteriene și antivirale, așadar în cazul în care îți place usturoiul, poți să-l adaugi și pe el în compoziție. Oul leagă compoziția și îți furnizează proteinele de care ai nevoie. Aceste chiftele sănătoase au puține calorii și pot fi preparate fără gluten, folosind făină de năut sau de ovăz.
Poți coace aceste chiftele simple cu morcov la cuptor, în loc să le prăjești în tigaie. Savurează-le alături de o salată de verdețuri sau cartofi, în funcție de preferințe. Le poți servi și simple cu usturoi, cu dressing de ierburi sau orice alt tip de dressing. Chiftelele cu legume la cuptor sunt o alternativă grozavă pentru un prânz sănătos sau pentru o cină sănătoasă și hrănitoare.
Ingrediente
- 500 g morcovi
- 1 ceapă
- 2 ouă
- 2 căţei de usturoi
- 5 linguri făină de grâu integrală/ovăz/făină de năut (v-o recomand pe aceasta)
- 1 linguriţă sare de mare (v-o recomand pe aceasta)
- 1 linguriţă măghiran
- ½ linguriţă piper negru măcinat
Instrucțiuni
- Dă morcovii pe răzătoare, presară sare şi fierbe-i în puţină apă (aproximativ 5 minute).
- Scurge de apă morcovii fierţi.
- Decojeşte ceapa şi tai-o fin, amestec-o cu morcovii, usturoiul pisat, condimentele, ouăle şi făina preferată.
- Amestecă bine aluatul şi dă-l deoparte pentru 10 minute.
- În continuare, modelează aluatul în formă de chiftele, pune-le într-o tavă de copt tapetată cu hârtie de copt şi coace-le la 190°C timp de 20-30 minute.
Timp de pregătire | 45 minute | |
Cantitate rezultată | 8 porții |
Informații nutriționale/ 1 porție | ||
Calorii | 52 Kcal | |
Carbohidrați | 6 g | |
Fibre | 2 g | |
Proteine | 3 g | |
Grăsimi | 1 g |