După felul de mâncare
Reţete micul dejunReţete pentru prânz şi cinăReţete de salateReţete de supeDeserturi sănătoaseReţete de gustăriSmoothie-uri şi băuturiReţete Crăciun şi Sărbători
Porridge de zucchini
Porridge-ul de zucchini fără ovăz reprezintă o soluție grozavă dacă îți e poftă de ceva ușor, cald, ideal pentru dietă, dar și hrănitor. Dacă îți place să încerci rețete interesante, pregătește acest porridge de zucchini, bogat în proteine și fibre.
Acest porridge de zucchini sănătos nu conține gluten și nu conține zahăr, fiind îndulcit doar cu banană.
Pont: Poți oricând să adaugi mirodenii în porridge, apelând la diverse ingrediente. Încearcă să adaugi, de exemplu, fructe de pădure, mere, sirop de arțar, cacao, nucă de cocos, unt de nuci sau diferite tipuri de nuci. E pur și simplu delicios!
Ingrediente
- 2 albușuri de ou
- 3/4 cană (200 ml) lapte de migdale
- 1 banană mare coaptă
- 1/2 zucchini mai mic
- 2 lingurițe de semințe de in măcinate (vi le recomand pe acestea)
- 1/2 linguriță de scorțișoară (v-o recomand pe aceasta)
Instrucțiuni
- Spală zucchini-ul, dă-l pe răzătoare și amestecă-l cu banana făcută piure.
- Într-o cratiță mai mică, amestecă laptele de migdale cu albușurile și fierbe amestecul la foc mediu timp de 2 minute, amestecând constant.
- Adaugă semințele de in și amestecă până începe să se îngroașe.
- Adaugă în cratiță amestecul de zucchini și banană, scorțișoara și amestecă până când obții consistența dorită.
- Alternativ, poți îndulci porridge-ul cu miere.
Timp de pregătire | 10 minute | |
Cantitate rezultată | 1 porție |
Informații nutriționale/ 1 porție | ||
Calorii | 222 Kcal | |
Carbohidrați | 25 g | |
Fibre | 7 g | |
Proteine | 12 g | |
Grăsimi | 7 g |